program   repertoriu   biografii   mass media   despre noi   informatii publice   bilete   contact
 

Steaua fără nume

INFO


O gară. Un spaţiu prin definiţie provizoriu, unde te găseşti lipsit de intimitate, la cheremul curioşilor. Un continuu exerciţiu de imaginaţie: de unde vin şi unde se duc toţi oamenii ăştia?! Cum e la ei acasă? Cum arată vieţile lor? E jocul meu preferat atunci când mă aflu într-o gară.
„Steaua fără nume” e un text plin de poezie pentru că e scris în nostalgicii ani dintre războaie unde, dacă te uiți pe poze, vezi bărbaţi cu pălărie şi doamne elegante. Îi vezi acolo pe Grig şi pe Mona, îl vezi pe timidul profesor Miroiu.
Dar dacă aduci textul în prezent? Dacă gara interbelică primeşte acum o uşă de termopan iar spuma poliuretanică e încă la vedere?
Mai avem parte de poezie în prezent?
Mai există visători, vizionari, cinici, gentlemani? Mai există spleen?
Astea sunt întrebările pe care mi le-am pus despre noi, azi. Dar n-am răspuns.
Vlad Massaci



foto: Mihaela Marin